Vrejul De Fasole


Ionică trăia într-o căsuţă cu mama lui. Ea îşi castiga pâinea cosând haine, în timp ce Ionică lucra în grădina de zarazavat şi avea grijă de singura lor vacă pe nume Riska, pe care o mulgea în fiecare zi. După o iarnă foarte grea, în primăvara următoare abia răsărise ceva în grădina lor de zarzavat şi într-o dimineaţă Ionică o anunţă pe mama sa:
- Mama, nu mai avem cu s-o hrănim pe Riska. Va trebui s-o ducem la piaţă s-o vindem. Tristă, mama îi spuse s-o ducă la târg şi s-o vândă.
- Încearcă să obţii un preţ bun pe ea, îl sfătui pe fiul ei.

Ionică îi legă vacii o funie de gât şi se îndreptă cu ea spre târg. În drum spre oraş se întâlni cu un bătrân.

- Unde duci vaca asta? Îl întreba bătrânul pe Ionică.
- La târg s-o vând. Avem mare nevoie de bani.
- Îţi cumpăr eu vaca în schimbul acestor boabe fermecate, răspunse bătrânul. Vei vedea că tu şi mama ta nu veţi mai avea nici un gând dacă aceste boabe vor fi ale voastre.

Lui Ionică i-ar mai fi plăcut să-i facă mamei sale o bucurie, aşa că se învoi cu bătrânul şi-i vându vaca în schimbul boabelor fermecate şi se grăbi spre casă.

- Dar fii atent! îl atenţionă bătrânul înainte să se despartă unul de altul. Cu ajutorul acestor boabe vei găsi comorile pe care mi le-a furat cândva un uriaş lacom. Dacă vei reuşi să le găseşti poţi să le păstrezi pentru tine.
- Nemaipomenit! exclamă Ionică, fericit că dăduse un astfel de noroc peste el.

Când mama sa a aflat despre afacerea lui Ionică s-a înfuriat aşa de tare, încât l-a trimis la culcare fără să-i dea de mâncare. De furie ea a aruncat boabele de fasole afară pe fereastră. Ionică s-a trezit dis-de-dimineaţă. Spre mirarea lui văzu că fereastra era acoperită din afară cu o plantă ciudată, uriaşă, şi anume, o fasole.

A deschis fereastra şi când s-a uitat în sus n-a putut să ajungă cu privirea până în vârful fasolei. S-a aruncat pe prima frunză şi a început să urce spre vârf.
- Probabil comoara se află în vârf, se gândi băiatul.

A urcat până în vârf şi acolo sus s-a trezit într-un ţinut minunat.
A văzut în jurul său palate minunate, cu turle care ajungeau până la cer, fortăreţe înconjurate de ape lucitoare ca oglinda, păsări minunate care zburau lin în înaltul cerului senin. După ce s-a săturat de privit atâtea frumuseţi, Ionică s-a gândit că ar fi bine să-şi continue călătoria. S-a dat jos de pe vrejul de fasole şi a pornit peste câmpie, sperând să găsească ceva care să-i potolească setea şi foamea.

După vreo 2 ore de mers a ajuns la o casă şi a bătut la uşa. În pragul uşii a apărut o servitoare:
- Sunt mort de oboseală, de foame şi de sete! Pot să întru să mă odihnesc un pic?
- Te-aş ospăta cu plăcere, răspunse servitoarea, dar stăpînul meu e un uriaş care a mâncat mulţi copii până acum. Mi-e teamă că vei avea aceeaşi soartă şi tu, dacă te va găsi aici la întoarcere.

Ionică nici n-a mai avut timp să răspundă pentru că de-afară s-a şi auzit o voce tunătoare:
- Când va fi gata mâncarea aceea?
- Imediat stăpâne! Răspunse servitoarea.
Apoi l-a apucat pe Ionică de mână şi l-a închis în cămară.

Într timp, Uriaşul cobora treptele cu paşi apăsaţi.
- Ei drăcie! Simt miros de om! Cineva a umblat aici!
- Da' de unde, domnule. Se simte doar mirosul de carne care fierbe pe plită.
- Bine, bine, dă-mi mâncarea că mor de foame!

Femeia îi umplu farfuria şi o puse pe masă. Era acolo carne de cârnat, 4 curcani şi 12 felii de şniţele. După ce termină de mâncat tot ce era pe masă, îi spuse servitoarei să-i aducă bănetul de aur că vrea să se "joace" puţin cu el. Femeia i-a adus un sac mare, plin cu monede de aur şi după ce i-a numărat, s-a dus în cameră să se odihnească.

Nu trecu mult timp că se şi auziră nişte sforăituri de se cutremura casă. În acest timp, Ionică ieşi din ascunzătoare, se apropie de masă, îşi umplu sacul cu bani, îl puse pe umeri şi se îndreptă cu el spre uşă. Dar chiar în momentul în care trecu pragul uşii, sacul se lovi de uşă şi această începu să scârţâie, iar uriaşul se trezi.

Ionică începu să alerge luându-şi picioarele în spinare şi se urcă pe vrejul de fasole. Uriaşul, care se mişca foarte greu, a căzut pe prima treaptă şi atâta i-a trebuit până s-a ridicat încât Ionică a avut timp să înainteze pe vrej. Uriaşul era aşa de greu încât sub greutatea lui se rupse vrejul de fasole, iar el căzu în ocean şi se înecă.

După ce Ionică a ajuns acasă, mama lui l-a îmbrăţişat cu lacrimi de bucurie pe fiul ei şi de-atunci încolo au trăit în belşug şi fericire datorită averii Uriaşului. Iar odată cu trecerea anilor, îşi găsi şi o mireasă pe placul său şi trăiră fericiţi până la adânci bătrâneţe.